Alexandru Rogobete a susținut o declarație de presă, vineri, în care a vorbit despre cazul fetiței de doi ani, care a murit în urma unei anestezii efectuate la o clinică stomatologică din București. Ministrul Sănătății afirmă că, pentru clinica respectivă, “lucrurile nu stau foarte bine”, în condițiile în care, spune acesta, autorizațiile de funcționare nu erau emise corespunzător.
Principalele declarații:
- Din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului, există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului.
- Revin sau ajungem din nou la aceeaşi problemă pe care am avut-o şi pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferinţa de presă – avize emise ilegal, clinici private care funcţionează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate şi, la finalul zilei, mor oameni.
- Până în acest moment am închis peste 20 de clinici private și am sancţionat peste 30 de clinici. Când spun sancţionat mă refer la sancţiuni consistente.
- O să spun ceva care poate o să pară deplasat. Mă refer la cei care au aceste clinici şi cabinete private la colţul blocului, la colţul parterului, marea lor majoritate improvizate: oameni buni, închideţi-vă voi clinicile dacă ştiţi că nu funcţionaţi în regulă, ca să nu vin eu să le închid!
- Este un ultim apel pe care îl fac, cu responsabilitate, către toţi cei care ştiţi că funcţionaţi în ilegalitate.
- Puneţi cheia pe uşă astăzi şi închideţi-vă clinicile ca să nu ajungă Ministerul Sănătăţii să vi le închidă pe toate.
- Eu nu pot să îmi dau cu părerea despre actul medical, nu am voie să fac acest lucru, sigur că va începe şi o anchetă a Colegiului Medicilor din România care ne va explica care a fost conduita terapeutică şi vom vedea dacă discutăm de malpraxis sau nu.
- Examenul medico-legal ne va arăta exact cauza decesului.
- Ce vă spun eu, din punct de vedere administrativ, este că avem încă o clinică care nu funcţionează corespunzător, care funcţionează improvizat şi care nu respectă normative.
Reprezentanții clinicii au emis un comunicat în care s-au declarat “profund șocați și devastați de tragicul incident, în cadrul unei proceduri de sedare profundă efectuată unui pacient copil”, explicând că “în cei 11 ani de activitate, am realizat 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeași echipă și în tot acest timp nu am avut un incident similar”.
0 Comments